Astăzi 8 mai 2019, Excelența Sa domnul David Saranga, Ambasador al Statului Israel la București, a vizitat tinerii elevi ai grădiniței și școlii primare și gimnaziale a Complexului Educațional Laude-Reut, semnând în “Cartea de Onoare” a instituției noastre. Ulterior a participat alături de doamna Tova Ben Nun Cherbis, președintele și fondatorul Complexului Educațional Laude-Reut și de elevii instituției la a o suită de evenimente importante din istoria Statului Israel găzduite în Amfiteatrul Colegiul Național "Matei Basarab".
Evenimentul a început cu comemorarea Yom HaShoah (Ziua Holocaustului) care are loc pe 2 mai, în amintirea celor 6 milioane de bărbați, femei și copii evrei uciși de către naziști în timpul Holocaustului și a fost marcat printr-o tradițională rugăciune, urmată de o cuvântare ținută de către domnul Nicolae Diță, director adjunct al Colegiul Național "Matei Basarab" și de către Excelența Sa domnul David Saranga Ambasador al Statului Israel. Excelența Sa a reamintit legătura de sânge pe care poporul Israelian o are cu cei numiți “Righteous Among the Nations” (Drepți intre Popoare), titlu acordat ne-evreilor care, ignorând politicile antisemite, și-au riscat viața, existența familiilor lor și avutul personal pentru a salva evrei de la moarte. Elevii Laude-Reut, recent întorși de la evenimentul March of the Living (Marșul Vieții) la care au participat alături de peste 20.000 de persoane într-un mars de 3 kilometri de la Auschwitz până la Birkenau, purtând mesajul “A ști și a nu uita pentru a nu repeta“, au elogiat memoria celor “Drepți între Popoare” prin momente artistice emoționante. În sală a fost prezentă Smaranda Popoviciu, nepoata a doamnei Viorica Agarici , o imagine marcantă pentru lupta celor “Drepți între Popoare” în încercarea de a salva cât mai multe vieți. Momentul a fost marcat printr-un recital susținut de maestra violonistă doamna Rodica Doija, profesoară de educație muzicală în cadrul Complexului.
Evenimentul a comemorat deopotrivă și Yom HaZikaron (Ziua Amintirii), cinstind memoria soldaților israelieni căzuți și a victimelor terorismului din scurta istorie de la înființarea statului Israel de doar 71 ani, pentru care s-a rostit tradiționala rugăciune urmată de recitarea de poezii și intonarea unor cântece tradiționale de către elevii Complexului Educational Laude-Reut, precum și de un recital susținut de soprano Liat Farris, profesoara de limba ebraică Laude-Reut.
Intonarea imnului Statului Israel a marcat încheierea comemorării, urmând ca mâine israelienii să înceapă celebrarea Yom HaAtzmaut (Ziua Independenței).