Parlamentul European reprezintă una dintre cele mai importante componente ale aparatului politico-administrativ al Uniunii Europene. În România, perspectiva asupra acestei instituții este una preconcepută, vagă și rigidă, alimentată de mass-media puternic politizată. Aceasta atribuie apartenenței României la Uniunea Europeană ineficiența proiectelor de infrastructură, monopolul birocrației corupte asupra administrației publice și multe alte probleme cu care ne confruntăm. Personal, consider că acest mod de gândire este unul dăunător și nefondat, a cărui propagare în rândul opiniei publice este posibilă datorită lipsei de informare. Contactul cu realitatea mediului politico-administrativ european poate însă spulbera orice urmă a acestei mentalități, până și în cazul celor mai înverșunați eurosceptici.

Aflat în Strasbourg, pe malul râului Ill, Parlamentul European își are sediul într-un complex de clădiri moderne îmbrăcate în sticlă, ce oferă o notă de eleganță structurilor de dimensiuni colosale, interconectate printr-o rețea elaborată de lifturi și pasaje suspendate. Odată ajuns acolo, după un drum relativ scurt ce te poartă de-a lungul malurilor fermecătorului, adormitului Ill, printre căsuțele parcă desprinse din basme și pe șoseaua modernă de centură a orașului, te izbește prezența impozantă a clădirii principale: o construcție cilindrică din sticlă, asemănătoare miticului turn Babel, special proiectată pentru a părea neterminată. Încărcătura simbolistică a acestui aspect este reprezentată de natura proiectului european, la care încă se lucrează și se va lucra în permanență pentru totdeauna, deoarece idealurile sale sunt nelimitate. Pășind drept înainte, traversezi un pod prins cu cabluri din fibră de metal aflat la mare înălțime deasupra unui șanț adânc, la capătul căruia se găsește primul cordon de securitate, un ansamblu de gherete și corpuri de clădire scunde, alungite, aducând mai degrabă cu niște barăci. Înăuntru, vizitatorii sunt supuși unui proces de percheziționare identic celui din aeroport – scanarea bagajelor de mână, trecerea prin detectorul de metale, descălțarea pantofilor (dacă acest lucru se impune) etc. Într-adevăr, acesta este un aeroport către întreaga Europă; bineînțeles, nu este vorba de spațiul geografic, ci de valorile culturale și spiritul democratic în care pulsează inima bătrânului continent, unit sub drapelul UE.

Pe holurile intens circulate ale clădirii, înțesate de indicatoare colorate către lifturi, ieșiri de urgență, săli de conferință, diferite zone administrative și multe altele, pot fi auzite persoane vorbind toate limbile europene: de la spaniolă, italiană și engleză, la greacă, poloneză ori neerlandeză.

Grupul nostru a fost alcătuit din elevi de liceu și personal didactic și administrativ al Complexului Educațional Lauder-Reut, invitat personal de către domnul europarlamentar Andi Cristea să întreprindă o călătorie de trei zile la Parlamentul European. În contextul în care majoritatea elevilor prezenți frecventează cursurile de diplomație ale școlii, inclusiv eu, această experiență ne-a fost cu mult mai utilă, îmbogățindu-ne semnificativ cunoștințele în domeniul afacerilor internaționale și al modului în care ele sunt gestionate la nivel profesional. În decursul celor două vizite la Parlamentul European, am luat prânzul la sofisticatul restaurant cu bufet în care obișnuiesc să ia masa demnitarii, restaurant care, în ciuda multitudinii de identități naționale pe care le întruchipează întreaga instituție, își păstrează inconfundabilul farmec franțuzesc; acolo am avut ocazia de a discuta cu domnul deputat Andi Cristea, care ne invitase, în persoană. Fiecare elev s-a prezentat și s-a autocaracterizat în câteva cuvinte, după care a urmat o conversație pe tema integrării Europene a Republicii Moldova, subiect de mare interes în România. După prânz, am participat la o prezentare a domnului Sorin Moise, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, pe tema CECO – proiectul de ridicare a vizelor și taxelor vamale pentru Canada care, după cum însuși domnul Moise ne-a dezvăluit, are un scop și o natură de ordin mai degrabă geo-politic decât economic: formarea unei alianțe a lumii occidentale, SUA urmând să fie integrate curând, după încheierea alegerilor prezidențiale. A urmat o altă prezentare, cel puțin la fel de captivantă a structurii, îndatoririlor, organizării și istoricului Parlamentului European. La sediul oficial din Strasbourg, europarlamentarii se întrunesc patru zile lunar, de luni până joi, pentru a dezbate legile în plen și a le vota, restul operațiunilor instituției desfășurându-se la Bruxelles. Din totalul de 751 de europarlamentari, 16 sunt neafiliați, iar restul fac parte din diverse grupuri politice parlamentare, cel mai numeros fiind Grupul Partidului Popular European sau, mai simplu, Partidul Popularilor Europeni, urmat de Grupul Alianței Progresiste a Democraților și Socialiștilor, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE, a nu se confunda cu formațiunea politică omonimă din România), Partidul Liber European (verzii), Stânga Verde Nordică și alte câteva organizații minore, de orientare extremistă, precum Europa Națiunilor și Libertăților.

După aceea, în încheierea primei vizite, am asistat la o dezbatere în plen pe tema oportunităților de angajare pentru tineri, etapă care, personal, m-a impresionat cel mai mult. Sala de Plen, rotundă, este împărțită pe două plane: jos se află sala propriu-zisă – pupitrul de la care își țin cuvântările deputații, ca un piedestal, sub care se află cel al președintelui ce moderează dezbaterea. Dinaintea acestora se întinde un semicerc alcătuit din locurile deputaților care asistă la dezbatere, dotate cu microfoane, căști, hârtie și un instrument de scris. Ușierii, îmbrăcați în frac, cu papion alb și un lanț cu un medalion voluminos prins la veston, restricționează accesul în perimetrul sălii de plen, ocupându-se, în același timp, cu alte sarcini formale. De jur împrejur, în pereți, se află cabinele interpreților, câte una rezervată fiecărei limbi oficiale a UE, căci europarlamentarii pot vorbi în orice limbă doresc. În plan secund, ca loja unei opere, se află balconul, destinat invitaților și vizitatorilor.

Apoi am fost conduși spre ieșire, urmând să ne oprim la hotel pentru a schimba uniformele de protocol cu haine comode și să luăm cina la un restaurant cochet din centrul Strasbourg-ului, cu care ne familiarizaserăm în seara precedentă. Asupra străzilor liniștitului orășel se așterneau, încet-încet, răcoarea și întunericul nopții.

A doua zi, deși au intervenit mici probleme în sincronizarea cu șoferul autocarului ce ne transporta (am învățat că francezii sunt foarte punctuali!), am ajuns la Parlament pentru a participa la o dezbatere moderată de către domnul Andi Cristea, pe tema alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și a orientării respectivei țări către perspectivele europene. Cu toții am urmărit cu mare atenție interes, mai ales români fiind, evoluția dezbaterii la care au participat oficiali din Moldova și România, experți în probleme de securitate națională și deputați, străini sau români, cei din urmă făcând observații încărcate de patos, revoltă ori susținere puternic exprimate, stimulate, probabil, de empatia pentru conaționalii de peste Prut. Cu toate acestea, atmosfera generală a păstrat o notă glacială, ușor distanțată de substanța și realitatea subiectului, făcându-se referire doar la statisticile care nu reflectă, nici pe departe, adevărul.

În încheierea acestei ultime vizite, ne-am luat la revedere de la domnul Andi Cristea, asistentul său italian, David, și domnul Mihăiță Papară, aflat la Parlament într-un stagiu, după care ne-am retras pentru a ne petrece ultima noapte în Strasbourg.

Scriind acest articol – dacă se poate, într-adevăr, folosi acest termen cu o conotație un pic prea profesională pentru rândurile pe care le-ați citit – am retrăit eu însumi, pe măsură ce-mi așterneam amintirile și impresiile pe hârtie, experiența de neuitat pe care mi-a prilejuit-o bunăvoința domnului europarlamentar care ne-a invitat și a școlii mele. Le sunt amândurora pe deplin recunoscător.

Parlamentul European, portavocea culorilor politice și a opiniilor în care este divizată Europa, foarte dificil de controlat și coordonat în vederea luării unor decizii în beneficiul tuturor, eficiente și imparțiale, este un Atlas ce susține pe umeri echilibrul și supraviețuirea naturii democratice a Uniunii Europene. Din perspectiva mea, a unui simplu licean, importanța acestei instituții și a sarcinii pe care o îndeplinește, având un impact de proporții inimaginabile asupra tuturor aspectelor pozitive ale vieții economice și politice pe care o cunoaștem astăzi, nu poate fi exprimată în cuvinte.

Tudor Cobrea, clasa a IX-a Uman