Marți, 4 iunie 2019, în Sala Gafencu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a avut loc ce-a de-a 13-a ediție a Ceremoniei de absolvire a cursului de diplomație Laude-Reut.
Evenimentul a fost moderat de către dna Mirela Grecu, Director al Direcției Diplomație Publică, Culturală și Științifică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care a subliniat importanta a colaborării între Complexul Educațional Laude-Reut și Ministerul Afacerilor Externe în vederea pregătirii noilor generații de diplomați români.
Doamna Monica Gheorghiță, Secretar de Stat s-a adresat elevilor menționând că învățământul și educația reprezintă cea mai importantă investiție în sine pentru a ne integra ca popor în mediul internațional și a felicitat-o pe doamna Tova Ben Nun-Cherbis pentru colaborarea de peste un deceniu care promovează solidaritatea, toleranta și prietenia. Reconcilierea cu trecutul, studiul Holocaustului, combaterea rasismului, xenofobiei si discriminării sunt priorități la nivel european, din perspectiva Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
E. S. David Saranga, ambasadorul statului Israel în România a ținut o scurtă cuvântare în limba română, urmată de un discurs în limba engleză, în care a amintit faptul că, încă de la începutul sosirii domniei sale în România, a participat la foarte multe evenimente alături de Complexul Educațional Laude-Reut, astfel încât a început să se simtă că face parte din echipa didactică a instituției. Excelența Sa a inițiat elevii într-un mic secret care este cerut unui ambasador de către statul care îl deleagă ți anume, scrierea a 4-5 obiective care trebuie realizate în timpul mandatului. Pe lângă cooperarea economică și culturală, David Saranga și-a marcat ca obiectiv "apropierea de tânără generație", din cei 71 ani de relații româno-israeliene, acești ani reprezintă o încununare a progresului diplomatic, dar își dorește ca și peste 20-30 de ani relațiile să fie la fel de bune și contează pe elevii de acum să fie cei care să continue relația extraordinară între cele două popoare.
E. S. David Saranga a îndemnat elevii Laude-Reut să nu aibă teamă să fie diferiți, să acționeze în alt fel, să gândească revoluționar, inovația fiind singura modalitate de a crea o lume mai bună prin continuă învățare. Meseria de diplomat nu implică doar relații bune cu instituțiile unui stat, ci și foarte bune relații personale cu toți oamenii cu care diplomatul intră în contact. E. S. David Saranga și-a încheiat discursul prin a ura elevilor o vacanță de vară minunată.
A urmat discursul E. S. Marcin Wilczek, Ambasadorul Polonei în România, care a mulțumit Complexului Educațional Laude-Reut pentru privilegiul de a fi prezent și de a vorbi în fata elevilor, viitori diplomați cu care a mai avut ocazia să se întâlnească și la alte evenimente, însă a fost foarte impresionat de vizita făcută de elevii noștri la Ambasada Poloniei și de curiozitatea și implicarea acestora prin întrebările care i-au fost adresate. E. S. Marcin Wilczek le-a împărtășit elevilor experiența sa legată de meseria de diplomat începută în anul 1994 în cadrul Corpului Diplomatic Polonez, o meserie pe care o consideră foarte frumoasă, pentru reușita căreia este necesară multă muncă, implicare, curiozitate și deschidere. Este foarte important să îți construiești relații nu doar la nivel de stat, dar mai ales la nivel personal, nimic nu poate înlocui o strângere de mână și o privire în ochi personală.
Domnul Dan Petre, Director General al Institutului Diplomatic Român s-a adresat elevilor în speranța că peste câțiva ani o să-i revadă participând la cursurile de diplomație ale I.D.R. și și-a exprimat suportul pentru activitatea Complexului Educațional Laude-Reut, atât de implicat în formarea tinerilor diplomați.
Evenimentul a continuat cu o cuvântare ținută de către doamna Tova Ben Nun-Cherbis, președinte și fondator al Complexului Educațional Laude-Reut, care a reiterat misiunea noastră de a pregăti pentru viitor noi diplomați și a insistat asupra importanței rolului jucat de către elevi în succesul școlii Laude Reut. Existența Liceului Laude-Reut a fost o evoluție naturală după existența Grădiniței Laude-Reut și mai apoi a Școlii Laude-Reut, având rolul să pregătească elevii pentru viitor, să-i îndrume spre a-și găsi o carieră, fie în diplomație, fie în afaceri sau media și de ce nu chiar și în medicină. Tova Ben Nun-Cherbis și-a exprimat încă o dată aprecierea față de regretatul Ambasador Mihnea Constantinescu și contribuția acestuia în dezvoltarea diplomației române precum si multumirea pentru suportul acordat proiectelor Complexului de către domnul Teodor Meleșcanu, Ministru de Externe al României, E.S. David Saranga, E.S. Marcin Wilczek, doamna Mirela Grecu, doamna Secretar de Stat Monica Gheorghița, domnul Dan Petre, domnul Paul Schwartz - Președinte al Comunității Evreiești din București, precum și Ambasadorul Ronald S. Lauder, cel ce a inițiat și fondat proiectul Complexului Educațional Lauder-Reut în urmă cu aproape un sfert de veac.
La eveniment a fost prezentă și doamna Irina Sanda Marin Cajal, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii, fiica Academicianului Nicolae Cajal, al cărui nume îl poartă noua clădire a Liceului Laude-Reut, inaugurată la începerea anului școlar 2018 - 2019. În încheiere, doamna Tova Ben Nun-Cherbis și-a exprimat speranța pentru un viitor mai bun prin respectarea a trei simple precept "Să cunoaștem trecutul, să consolidăm prezentul, să pregătim viitorul".
A urmat discursul ținut de către domnul Octavian Sofronea, profesor coordonator al cursului de diplomație din cadrul Complexului Educațional Laude-Reut, care le-a fost alături elevilor în acest an și i-a inițiat în tainele diplomației. Acesta a mulțumit tuturor celor prezenți, celor ce susțin activitatea Complexului precum și doamnei Prof. Conferențiar Universitar Ruxandra Ivan din cadrul Facultății de Științe Politice. Domnul Octavian Sofronea a apreciat faptul că elevii liceului și-au dezvoltat cunoștințe solide de diplomație, gândire critică, analiză și sinteză, sunt atrași de științele politice precum și implicarea acestora în diverse programe care s-au desfășurat în acest an: 2Day Ambassador 2019, LAUDErMUN, vizita elevilor la Parlamentul European de la Bruxelles etc. Domnul profesor Octavian Sofronea le-a mulțumit elevilor care au participat la cursul dânsului și a încheiat cu speranța că elevii au învățat cel putin la fel de multe câte a învățat dumnealui de la ei, pe parcursul anului școlar.
Cei prezenți au fost plăcut impresionați de elevii participanți la "Cursul de Diplomație Laude-Reut", dintre care unii au susținut câte o scurtă prezentare: Alexandra Roceanu, Anastasia Piron, Miruna Mladin, Daria Goldenberg, Ruth Evelynne Tzutziashvili, Antonia Grosu, Irina Melesteu, Maria Progloff.
Festivitatea de premiere a fost prezentată de către domnul Dan Șandru, Director de Studii al Complexului Educațional Laude-Reut, care împreună cu doamna Tova Ben Nun-Cherbis au înmânat diplomele de absolvire elevilor participanți, împreună cu invitații prezenți la eveniment.
De la Ministerul de Externe, elevii și profesorii Laude-Reut, împreună cu doamna Tova Ben Nun-Cherbis au plecat, la invitația E. S. Marcin Wilczek, Ambasadorul Polonei, către parcul Herăstrău, pentru un moment comemorativ în onoarea lui Jan Karski, unul dintre eroii Mișcării de Rezistență Poloneze și unul dintre cei care au fost recunoscuți ca "Drepți între Popoare" de către statul Israel. E. S. Marcin Wilczek, Ambasadorul Polonei, a povestit elevilor despre viața și acțiunile celui care a fost Jan Karski, un om foarte puțin cunoscut, dar foarte important în încercarea de a încheia Holocaustul.
Momentul a fost susținut de elevii Alina Niculae, Ioana Jugănaru, Philip Dima, prin mici esee despre personalitatea lui Jan Karski, cât și despre cei "Drepti între Popoare", urmat de un recital emoționant de vioară al doamnei profesor Rodica Doija, cu melodia Zochreinu (Nu ne uitați).
La comemorare a fsot prezentă doamna Lia Trandafir, prieten al școlii Laude-Reut, care a ținut o scurtă cuvântare despre importanța de a ne aminti eroii ce au pus viața altora înaintea propriei lor vieți.
Transmitem aprecierile și mulțumirile noastre tuturor celor care ne sunt alături și ne îndrumă pentru a fi mai buni și mai deștepți cu fiecare zi!